Obiect de cult in care se pune jaratec si tamaie si are forma unui recipient oval, de metal, atarnat de 3-4 lantisoare, unite in partea de sus intr-un maner, prins cu doua belciuge, ca sa poata fi tinut de preot cand cadeste sau tamaiaza in biserica, dupa randuiala Tipicului, la sfintele slujbe, intrebuintarea cadelnitei la serviciul liturgic este tot atat de veche ca si folosirea tamaiei si a cadirilor, pe care cultul crestin le-a mostenit din cultul Vechiului Testament.
Primele cadelnite folosite de crestini erau simple catui de pamant (argila, ceramica) ori din metal, cu sau fara maner, asa cum se folosesc si azi de unii preoti la serviciile funebre la tara sau catuile cu manere scurte, folosite inca in unele manastiri.
Forma de azi a cadelnitelor ar data, dupa unii liturgisti cam de prin sec. al XII-lea. Cadelnita aminteste altarul tamaierii din Cortul Marturiei si apoi din templu, pe care se aducea lui Dumnezeu jertfa de tamaie (Iesire 30, 1-8, in Vechiul Testament si Evrei 9, 4, in Noul Testament). Fetele cadelnitei (catui) sunt uneori gravate cu figuri de animale si de plante, simbolizand ca intreaga natura (fire) inalta, impreuna cu oamenii, rugaciuni lui Dumnezeu.
Despre simbolismul cadelnitei, Sf. Ambrozie spune: „Cadelnita menita sa dea buna mireasma... tot asa si voi (crestinii) sunteti buna mireasma a lui Hristos“ (Deis). In interpretarea marelui liturgist si ierarh Gherman al Constantinopolului, cadelnita simbolizeaza umanitatea Mantuitorului, focul din cadelnita divinitatea Sa, iar fumul de tamaie e mireasma Duhului Sfant.